NOU
Consiliul Director al Fundației”Ștefan cel Mare”Voivodeasa face cunoscut faptul că BAROUL SUCEAVA ??? JUD.SUCEAVA - ROMÂNIA, reprezentat de decanul RUSU SORIN - DUMITRU ??? și PARCHETUL DE PE LÎNGĂ JUDECĂTORIA RĂDĂUȚI,JUD.SUCEAVA-RĂMÂNIA reprezentat de procurorul CHIOCHIU CĂTĂLIN,au suferit ce-a mai mare și grea înfrîngere juridică în dosarul penal Nr.3867/285/2015 al Judecătoriei Rădăuți,dosar în care era anchetat numitul HALIP TRAIAN-IOAN,fondatorul organizației noastre.Prin Încheierea din data de 1 Octombrie 2015 în dosarul de mai sus,plîngerea împotriva actelor procurorului conf.art.340 C.p.p.formulată de instituțiile sus-menționate a fost DEFINITIV respinsă.Este de reținut faptul că juristul Halip Traian-Ioan a fost hărțuit și vînat ca un animal de pradă de aceste instituții mai bine de 5 ani de zile pe mătiv că practică ilegal avocatura și culmea nerușinării,a scris pe un plic adresă poștală a Parchetului Rădăuți.Aceste instituții au încălcat în mod grav legislația în vigoare privind organizațiile neguvernamentale ce apără drepturile omului precum și Decizii ale Curții Constituționale a României în domeniu.Din păcate,hărțuirea continuă.
Prieteni,
Fundația Ștefan cel Mare Voivodeasa,este o organizație non-profit,de interes general,cu calitate procesuală activa în modalitatea art.22 din Legea nr.48/2002 certificat de Decizia nr.285 din 1 iulie 2004 a CCRo privind combaterea discriminării,abuzurilor și corupției,promovarea și apărarea drepturilor omului conform Declarației Universale a ONU,Carta Drepturilor Omului și Convenția Europeană,autorizată în baza disponibilității Ministerului Justiției-Secția Servicii Juridice Conexe Relații cu Publicul și Cooperarea cu O.N.G.-București, a sentințelor judecătorești nr.54/F/1994 respectiv nr.1333/F2006,reprezentată legal de jurist HALIP TRAIAN-IOAN, director fondator.
Sub acest aspect,organizația,întocmește petiții,memorii,sesizări,plingeri și denunțuri pe care le înaintează instituțiilor statului român și organismelor internaționale pentru competentă soluționare,face presiuni asupra factorilor l-a nivel parlamentar,guvernamental,ministerial și altor instituții, în vederea asigurării și respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale în România.Combate orice formă de discriminare îndreptată împotriva membrilor organizației și altor persoane fizice și juridice care CER acest lucru și se consideră discriminate în drepturile lor prevăzute de Constituția României,Declarația Universala a Drepturilor Omului și în Convenția Europeana.Investighează și supraveghează abuzurile săvîrsite de funcționari publici din primării,poliție,parchete,instațe de judecată,alte instituții publice și private locale,județene,naționale și internaționale.În conformitate cu Constituția României,a legilor statului român,a legilor internaționale,a pactelor și tratatelor internaționale l-a care România a semnat și este parte,organizația,l-a cererea expresă a membrilor nostrii și a altor categorii de cetățeni români și străini,mai desfășoară activități de investigații,monitorizare,reprezentare și soluționare a problemelor ocestora,oferă asistență și consultanță de specialitate pe probleme de discriminare și respectarea drepturilor omului în fața organelor și instituțiilor  statului român conform expresiilor,dorinței,voinței și năzuințelor proprii ale membrilor organizației noastre și a altor categorii de cetățeni persoane fizice și juridice ce consimt l-a cele arătate mai sus.De asemenea,organizația,prin reprezentanții săi legali,combate orice formă de abuz,discriminare și acte de corupție l-a toate nivelele, acte ce duc l-a diminuarea prestigiului României în țară și în lume diminuînd autoritatea statului, dezamăgind și semănînd neîncrederea în rîndul cetățenilor români.Milităm pentru unitatea,onoarea și prestigiul României și românilor în lume,oriunde s-ar afla.
Dumnezeu să binecuvinteze România și pe români!

Consiliul director

 
 
 
Onor Poporului Român!

Omule, eşti creat de Dumnezeu pentru a moşteni pământul şi ţi s-a dat un dar dumnezeiesc - Dreptul la viaţă!, bucură-te de el în folosul tău şi al celor de lângă tine, iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi şi nu face rău nimănui.
Iubeşte-ţi ţara şi prin faptele tale sfinţeşte-ţi pământul pe care te-ai născut, să fi scut în faţa duşmanilor ţării tale.
Apără-ţi Patria şi înaintaşii tăi cu preţul vieţii tale, pentru urmaşii care vor veni după tine.
Cât trăieşti pe Pământ luptă-te pentru adevăr şi dreptate, căci îngeri dumnezeieşti se vor lupta pentru tine în cer.

Fondator fundaţie
Traian Halip


PRONUNȚARE AMÎNATĂ

Jst.HALIP TRAIAN-IOAN-Apărător a-l Drepturilor Omului.
Dosar nr.18180/245/2005-Curtea de Apel Iași-Penal.
În pronunțare l-a data de 22.01.2013, amînată la data de 29.01.2013 Curtea de Apel-Secția penală-Iași.
După 8 (opt) ani de hărțuieli prin instanțele din  județul Iași,în data de 29.01.2013,Curtea de Apel-Iași,în mod abuziv și stalinist,la condamnat definitiv pe jst.Halip Traian-Ioan,la o pedeapsă privativă de libertate cu executare de 4 (patru) ani  și 6 (șase) luni cu executare.
Pedeapsa mai sus menționată,a fost executată din ianuarie 2013 și pînă în data de 24 februarie 2016 cînd  Halip Traian-Ioan a fost liberat condiționat din Penitenciarul Botoșani,jud.Botoșani-România.
REZUMAT,
În anul 2003 un grup de avocați din Baroul Suceava-Biroul Rădăuți instigat,dirijat și condus de numita av.Dumitrașchevici Despina și fiul acesteia av.Crețu Cristian i-au formulat o plîngere penală lui Halip Traian-Ioan în sensul că în calitate de Apărător a-l Drepturilor Omului înșeală lumea,practică avocatura ilegal,își arogă calități oficiale,s-e dă drept inspector OJPC prin magazine,s-e dă drept avocat prin instanțele de judecată,practică evaziunea fiscală și i-a pîinea de l-a gura avocaților din Rădăuți-Suceava.
Dosarul penal a fost instrumentat de fostulș soț a lui Dumitrașchevici  Despina , numitul Popescu Viorel,fost procuror  comunist în Parchetul de pe lîngă Judecătoria Rădăuți,Jud.Suceava actualmente ajuns avocat în așa-zisul Barou de Avocați-Suceava (fără acte de înființare) despărțindu-se  de Despina și  lipsind-ul pe av.Crețu Cristian de TATĂ.  
Din materialul probator existent l-a dosar,spun specialiștii, nu rezultă că Halip Traian a-r fi săvîrșit aceste fapte și nici nu au putut fi dovedite.Totuși,instanța de fond , în apel și recurs, l-au condamnat pe Halip Traian Ioan   l-a o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare cu executare.
Era curios de văzut dacă și instanța de Recurs i-l va condamna pe acest OM judecat  doar pe nume și nu pe probe așa cum s-a întîmplat în Judecătoria și Tribunalul Iași.Curtea de Apel-Iași,culmea,s-a făcut că nu vede cazierul falsificat al inculpatului,nici faptul că toate probele în apărarea inculpatului au fost respinse abuziv și l-au condamnat definitiv,cu executare.
În perioada 2003-2005 Halip Traian-Ioan ocupa funcția de Consilier apoi Președinte executiv  în conducerea ONG-ului Liga.F.S.S.C.M.Națională și Internațională pentru Drepturile Omului-Filiala Suceava și funcția de Vicepreședinte în Liga Dreptății-Filiala Suceava.
Din Martie 2006 Halip Traian Ioan în calitate de director fondator,a coordonat activitatea pe probleme de Apărarea Drepturilor Omului în Fundația Ștefan cel Mare Voivodeasa.
Din luna Noiembrie 2011 Halip Traian Ioan este Consilier juridic a-l acestei organizații.
Fundația Ștefan cel Mare Voivodeasa este o organizație de interes general,apără Drepturile Omului , Onoarea romînilor oriunde s-ar afla și proprietățile acestora. În baza art.22 din OG 137/2000 aprobată prin Legea 48/2002 privind combaterea tuturor formelor de discriminare în sectorul Drepturilor Omului certificat de Decizia nr.285/2004 a CCRo a statuat foarte clar atribuțiunile unor astfel de organizații.Concluzia,Fundația Ștefan cel Mare Voivodeasa are calitate procesuală activă respectînd cu strictețe cele două principii de baza respectiv:
-apărarea drepturilor omului și
 -protecția minorităților nationale.
Pînă l-a condamnare și depunerea în Penitenciarul Botoșani,Halip Traian Ioan a fost cel mai vînat om,mai rău ca un  animal de pradă în Zona Rădăuți și Județul Suceava doar pentru faptul că nu a cedat în fața presiunilor.
În sfîrșit,torționarii lui Halip Traian-Ioan respectiv av.Dumitrașchevici Despina-Elena,av.Crețu Cristian,av.Cojocaru Florin și soția acestuia av.Cojocaru Mihaela,familia de avocați Filipiuc Gavril și soția Eufrozina,inegalabila av.Torac Gabriela, procurorul Ianuș Marius Emil,procurorul Chiochiu Catalin ș.a.urmare unei petiții adresată Comisiei de petiții a Parlamentului European și declarată admisibilă întrucît activitatea fundației sa înscris în normele și activitatea U.E.,acești indivizi au fost cercetați de DNA-Serviciul Teritorial Suceava și bănuiți ca fiind  posibili  vinovați pentru săvîrșirea infracțiunilor de abuz în serviciu-art.246 CP,abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi-art.247 CP,tortură-267/1,represiune nedreaptă-art.268 CP.
Deosebit de acestea lucrătorii DNA Suceava i-a găsit vinovați pe av.Crețu Cristian și mama acestuia av.Dumitrașchevici Despina-Elena ca fiind vinovați de săvîrșirea infracținii de instigare-art.25 CP.Toți sunt cercetați de Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Suceava-Secția de cercetări penale și criminalistică.
Evident,nu vor fi găsiți vinovați pentru că acolo,domnește mămuca procuror Burceag Maria șefa Secției de cercetări penale și criminalistică.
Păcat!


DIN NOU PESTE GURIŢĂ - INCREDIBIL

Avocatul Creţu Cristian din Baroul Suceava-Biroul Rădăuţi a pierdut procesul penal cu Halip Traian ,apărător al Drepturilor Omului şi Consilier juridic al Fundaţiei Ştefan cel Mare Voivodeasa.Avocatul, âmpreună cu mama sa Dumitraşchevici Despina,avocată şi ea ân acelaşi Barou, au făcut pariuri cu colegii avocaţi şi au pus preţ pe capul lui Halip Traian cum că acesta urmare soluţiei dată ân dosar v-a fi depus ân penitenciar.Numai că ân data de 14 mai 2012 instanţa s-a pronunţat ân dosarul nr.1555/285/2011 al Judecătoriei Rădăuţi şi plângerea lui Creţu Cristian âmpotriva actelor procurorului ia fost respinsă.De reţinut faptul că acest avocat ş.a. ân anul 2007 l-au reclamat pe Halip de fapte cu caracter penal pe care nu lea săvârşit niciodată ignorând Decizia nr.285/2004 a CC Ro care reglementează drepturile O.N.G.-urilor care au ca obiect de activitate Protecţia cetăţeanului şi al drepturilor fundamentale.Creţu Cristian,a incercat ân mod ruşinos şi nelegal să obţină după 6 ani desfiinţarea actelor procurorului din dosarul nr.454/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava ân speranţa că Halip va fi din nou incriminat,anchetat,arestat,condamnat, şi depus ân penitenciar.Avocatul a avut dreptul să depună plângere ân termen de 20 de zile conform procedurilor.
Cinste dumneavoastră doamnă judecător Vicol Gabriela !

LEGALITATE

GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANȚA Nr.137 (Republicată ) din 31 august 2004 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în temeiul art.IV din Legea nr.324/2006,publicată în MO,Partea I,nr.626 din 20 iulie 2006 dîndu-se textelor o nouă numerotare.
Art.28-(1) Organizațiile neguvernamentale care au ca scop protecția drepturilor omului sau care au interes legitim în combaterea discriminării au calitate procesuală activă în cazul în care discriminarea aduce atingere unei comunităti sau unui grup de persoane.
(2) Organizațiile prevăzute la alin.1 au calitate procesuală activa și în cazul în care discriminarea aduce atingere unei persoane fizice,la cererea acesteia din urmă.
Prin Încheierea din 3 februarie 2004 pronunțată în dosarul nr.2748/2003,Curtea de Apel București - Secția a IV -a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.22 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 aprobată și modificată prin Legea 48/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare aprobată și modificată prin Legea 48/2002 cu modificările și completările ulterioare.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE
Respinge excepția de neconstituționalitate.
Decizia nr.285 din 1 iulie 2004 .

1 AN -CONDAMNARE ABUZIVA SI ILEGALA

Astazi data de 10 decembrie 2011 s-a implinit 1 an de l-a rusinoasa condamnare abuziva si ilegala in dosarul nr.2920/285/2010 a Judecatoriei Radauti.
Completul de judecata a fost format din:
Tribunalul Suceava- Penal
Ds.2920/285/2010 - lovire si alte violente-
T.10.12.2010
Completul de judecata:
Aparaschivei Adrian - presedinte
Bruma Iuliana
Codreanu Gheorghe.
Pronuntare:- condamna inculpatul Halip Traian Ioan l-a amenda penala de 5000 lei.
In calitate de Aparator al Drepturilor Omului in cadrul Fundatiei"Stefan cel Mare"Voivodeasa am devenit primul cetatean european de nationalitate romana condamnat in data de 10 decembrie 2010 de "Ziua Mondiala A Dreturilor Omului.
Autoritatile romane dorm???.
De retinut faptul ca l-a data de 13.06.2006 am fost lovit pe l-a spate cu virful pantofului in gamba piciorului sting de catre avocatul Cretu Cristian in timp ce urcam scarile spre salile de judecata in Judecatoria Radauti,Jud.Suceava.
Din parte vatamata am fost transformat in inculpat in favoarea infractorului Cretu Cristian judecat si condamnat.