Prieteni,
Fundația Ștefan cel Mare Voivodeasa,este o organizație non-profit,de
interes general,cu calitate procesuală activa în modalitatea art.22 din
Legea nr.48/2002 certificat de Decizia
nr.285 din 1 iulie 2004 a CCRo privind combaterea
discriminării,abuzurilor și corupției,promovarea și apărarea drepturilor omului conform
Declarației Universale a ONU,Carta Drepturilor Omului și Convenția
Europeană,autorizată în baza disponibilității Ministerului
Justiției-Secția Servicii Juridice Conexe Relații cu Publicul și
Cooperarea cu O.N.G.-București, a sentințelor judecătorești nr.54/F/1994
respectiv nr.1333/F2006,reprezentată legal de jurist HALIP TRAIAN-IOAN,
director fondator.
Sub acest aspect,organizația,întocmește
petiții,memorii,sesizări,plingeri și denunțuri pe care le înaintează
instituțiilor statului român și organismelor internaționale pentru
competentă soluționare,face presiuni asupra factorilor l-a nivel
parlamentar,guvernamental,ministerial și altor instituții, în vederea
asigurării și respectării drepturilor omului și a libertăților
fundamentale în România.Combate orice formă de discriminare îndreptată
împotriva membrilor organizației și altor persoane fizice și juridice
care CER acest lucru și se consideră discriminate în drepturile lor
prevăzute de Constituția României,Declarația Universala a Drepturilor
Omului și în Convenția Europeana.Investighează și supraveghează
abuzurile săvîrsite de funcționari publici din
primării,poliție,parchete,instațe de judecată,alte instituții publice și
private locale,județene,naționale și internaționale.În conformitate cu
Constituția României,a legilor statului român,a legilor internaționale,a
pactelor și tratatelor internaționale l-a care România a semnat și este
parte,organizația,l-a cererea expresă a membrilor nostrii și a altor
categorii de cetățeni români și străini,mai desfășoară activități de
investigații,monitorizare,reprezentare și soluționare a problemelor
ocestora,oferă asistență și consultanță de specialitate pe probleme de
discriminare și respectarea drepturilor omului în fața organelor și instituțiilor
statului român conform expresiilor,dorinței,voinței și năzuințelor proprii ale
membrilor organizației noastre și a altor categorii de cetățeni
persoane fizice și juridice ce consimt l-a cele arătate mai sus.De
asemenea,organizația,prin reprezentanții săi legali,combate orice formă
de abuz,discriminare și acte de corupție l-a toate nivelele, acte ce duc
l-a diminuarea prestigiului României în țară și în lume diminuînd
autoritatea statului, dezamăgind și semănînd neîncrederea în rîndul
cetățenilor români.Milităm pentru unitatea,onoarea și prestigiul
României și românilor în lume,oriunde s-ar afla.
Dumnezeu să binecuvinteze România și pe români!
Consiliul director
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu